Interviu cu HANNELORE JORGOWITZ – arădeancă prin naștere, berlineză prin adopție vrea să pună umărul la revitalizarea vieții culturale din orașul natal

Hannelore JorgowitzHannelore  Jorgowitz este născută în Arad într-o famile multietnică. A emigrat în Germania în urmă cu peste 30 de ani. A studiat ştiinţe politice şi economice la Universitatea din Heidelberg iar din 2012 locuieşte la Berlin unde lucrează consultant în domenii ce ţin de protecţia datelor cu caracter personal şi securitatea informaţiei. Cu toate acestea încă păstrează legătura cu oraşul natal. Arhitectura, produsele tradiţionale, mix-ul multientnic sunt doar câteva din lucrurile care o fac să revină… iar mai nou vrea să pună umărul la revitalizarea vieţii culturale. Cum şi de ce? în interviul care urmează…

Mario Csipai: Pentru început aș vrea să îmi spui câteva cuvinte despre tine. Cine este Hannelore Jorgowitz?

Hannelore Jorgowitz: Sunt născută la Arad în 1968 într-o familie multietnică: mama de naţionalitate germană, tata de naţionalitate maghiară. Am învăţat trei limbi din copilarie: germană, maghiară şi româna. Am fost elevă la liceul german din Aradul Nou. Am emigrat în Germania în 1983. Liceul l-am făcut la Mannheim în Germania după care am studiat ştiinţe politice şi economice la Universitatea din Heidelberg. Din 2012 sunt stabilită la Berlin, oraşul meu de vis unde lucrez consultant în domenii ce ţin de protecţia datelor cu caracter personal şi securitatea informaţiei. Sunt membră a Asociaţiei germano-române din Berlin.

Mario Csipai: Care sunt hobby-urile și pasiunile tale?

Hannelore Jorgowitz: Literatura latino-americană: Gioconda Belli, Isabel Allende, Paulo Coelho, Gabriel Garcia Márquez dar și romanul „Atemschaukel” de Herta Müller, îl ador, l-am citit într-o noapte. Filosofie politică: Immanuel Kant, societate civilă: Michael Sandel, eseurile lui Vaclav Havel. Îmi place și ballroom dancing, l-am practicat când eram studentă, acum nu mai am timp să mă duc regulat la antrenament. Ador muzica clasică deși nu știu să cânt la niciun instrument din păcate. Uneori sunt invitată la concerte într-o casă privată în living (Hauskonzert) la Berlin. E fabulos, nemaipomenit de frumos. Acolo l-am cunoscut pe tânărul violoncelist român Andrei Ioniță, student la Universitatea de Arte (UdK) din Berlin, care a luat medalia de aur la concursul Ceaikovsky în anul 2015 la Moscova.  Andrei Ioniță e un muzician de excepție, la fiecare concert publicul sare de pe scaun și nu mai vrea să plece. N-am mai întâlnit așa muzician. E absolut divin.

Anul acesta am cunoscut-o şi pe tânăra violonistă Mălina Ciobanu prin Facebook – am rămas gură cască atunci când am văzut-o prima dată pe YouTube.Am invitat-o să concerteze la Berlin anul viitor. Mă bucur foarte mult că a acceptat invitaţia!

Mario Csipai: Care este în prezent legatura ta cu Aradul?

Hannelore Jorgowitz: În primul rând m-am născut în Arad. Mi-a plăcut foarte mult mix-ul multietnic din Arad. Pentru mine acest mix a fost ceva normal și a fost foarte frumos. De exemplu: în fiecare an părinţii „făceau rost” de „szaloncukor” (saloane) înainte de Crăciun, pentru că un Crăciun fără szaloncukor, baigli de mac și nucă si mai ales krémes nu există…! Și nu există nici în ziua de azi în Germania. Eu mă ocup să „fac rost” de szaloncukor dintr-un magazin din Berlin și eu împodobesc pomul la părinții mei care stau în sudul Germaniei. Am păstrat tradiția.

Mario Csipai: Este mai mult o legătură sentimentală să înțeleg. Ce te-a determinat să te întorci aici?

Hannelore Jorgowitz: Inițial lupta societății civile pentru Roșia Montană, pe care am descoperit-o pe Facebook. În aprilie 2014 am fost în vizită la Roșia Monatană, am stat de vorbă cu localnicii și am hotărât să vizitez și Aradul, după vreo 10 de ani în care nu am fost în vizită în România. Primul lucru pe care l-am făcut în Arad: langoș! Apoi cremeș, savarină, doboș… și după aceea mi-a fost rău. M-am plimbat prin oraș și am admirat vechile clădiri, veritabilele palate din centru. Cum oare era viața culturala în Arad când au fost construite / când erau noi aceste palate, inclusiv Teatrul și Palatul Cultural? Ce concerte erau atunci? Cine era publicul? După o întalnire cu cei de la „Arad Free Tours” știu că Liszt si Brahms au concertat la Arad. Ce minunăție! Aș fi vrut să fiu de față.

Mario Csipai: Am înțeles că ai dorit să organizezi un eveniment cultural în această toamnă în Arad. Cum ţi-a venit această idee?

Hannelore Jorgowitz: Fiind berlineză prin adopție și arădeancă prin naștere m-am gândit de ce să nu „reunim” societatea civilă în domeniul cultural din Berlin și din Arad? Să nu așteptăm să facă „statul” sau „cineva” „ceva” ci noi, fiecare cum putem și cu ce putem. I-am povestit la o prietenă din Berlin despre ideea asta și a fost încântată. Ea fiind pianistă, cunoaște domeniul cultural din Berlin și în plus, e și încântată de muzicienii români de la Berlin. Am făcut planuri pentru un concert caritabil luni de zile, dar din păcate evenimentul nu a avut loc din lipsă de fonduri. Rămâne pentru anul viitor. Nu renunţ în niciun caz!

Mario Csipai: Ce alte planuri de viitor mai ai?

Hannelore Jorgowitz: Pentru viitor am planuri mai mari. Vreau să înfiintez o asociaţie culturală la Berlin împreună cu prieteni germani, români, englezi şi francezi. Avem de gând să invităm tineri muzicieni din Europa întreagă să concerteze la Berlin iar tinerii muzicieni din Berlin să concerteze în alte ţări europene, inclusiv România. De asemenea vrem să sprijinim şi teatrul, tineri actori, tineri dansatori, etc.

Mario Csipai: Cum vezi Aradul din punct de vedre cultural la ora actuală? Dar din punct de vedere al pontențialului turistic și cum este acesta valorificat?

Hannelore Jorgowitz: Anul acesta am fost în vizită de două ori şi am văzut că s-a desfăşurat un festival de teatru nou la Arad. Din păcate n-am ajuns la niciun spectacol, dar programul era foarte interesant din punctul meu de vedere. Urmăresc festivalul de film documenar „fARAD” pe net si mi se pare deosebit de interesant. În schimb mă întristează profund ceea ce se întâmplă la Filarmonica de Stat, despre ceea ce am citit în presă. Palatul Cultural e o clădire atât de frumoasă, chiar splendidă şi mi-aş dori să fie revitalizată cu o orchestră şi un cor de suflet – unde artiştii se simt bine şi concertează cu mare plăcere la fiecare concert, pentru că artiştii sunt factorul decisiv în viaţa culturală a unui oraş.

Cred că Aradul ar avea un potenţial turistic cultural şi un potenţial de „turism verde”, pentru că oraşul are o istorie culturală şi e înconjurat de o natură foarte frumoasă. Cred că ar veni şi mulţi turişti din străinatate.

Ceea ce ma impresionează enorm la ora actuală sunt tinerii de la „Arad Free Tours” care promovează oraşul şi istoria lui prin tururi ghidate gratis în mai multe limbi europene – şi o fac ca voluntari în timpul liber! E cea mai bună reclamă internaţională pentru Arad.

Mario Csipai: Cum se văd Aradul şi România de la Berlin?

Hannelore Jorgowitz: E o intebare foarte grea. Pot să vă spun cum văd eu Aradul şi România din Berlin. Pentru mine Aradul a fost şi e un oraş european cu diferite etnii, ceea ce mie imi place foarte mult. Arhitectura Aradului e minunată, dar din păcate se dărâmă. Mă doare sufletul. Când am vizitat anul trecut centrul Aradului şi am văzut starea clădirilor am început să plâng, vă spun sincer. Sunt conştientă că reabiltarea patrimoniului istoric costă o sumă uriaţă, dar văd că şi la Timişoara centrul istoric se reabilitează cu mare viteză. Deci: se poate. Sper că există fonduri naţionale şi europene şi pentru reabiltarea patrimoniului arădean.

Urmăresc în presa online şi în cadrul unor evenimente organizate de Asociaţia româno-germană din Berlin discuţiile despre problemele actuale ale României: sistemul de învăţământ, sistemul de protecţie socială, situaţia medicilor şi a pacienţilor, a spitalelor, activitatea DNA, etc. Mi se pare cam tristă situaţia. Pe de altă parte România are un tineret demn de urmat de alte ţări, un tineret care se implică în crearea unor întreprinderi sociale, la salvarea patrimoniului cultural şi natural, un tineret cu valori umaniste – adevarat europene. Mă impresioneaza pur şi simplu. Chapeau!

Mario Csipai: Referitor la pasiunea ta pentru produsele din copilărie și pentru dulciuri mai ales să ști că avem în Arad un Muzeu al Cofetăriei, un muzeu unic în țară?

Hannelore Jorgowitz: Wow! Numai acuma îmi spuneţi? Habar nu aveam. Unde? Care e orarul? De ce nu aflu aşa ceva într-un pliant „gourmet” în fiecare hotel din Arad şi la un birou „tourist information” în centru, administrat de voluntari de la „Arad Free Tours”? N-ar putea să colaboreze muzeul cu „Arad Free Tours”?

Mario Csipai: Aradul este unul din orașele care aspiră la titlul de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021. Cum vezi această candidatură? Crezi că realist avem șanse? Cum percepi viața culturală din Arad și implicarea administrației locale în această problemă ca o persoană care nu trăiește zi de zi în Arad?

Hannelore Jorgowitz: Dacă văd cum se dărâmă centrul Aradului, din păcate, nu pot să cred că Aradul va deveni Capitala Europeană a Culturii. Îmi doresc asta foarte mult, dar sinceră să fiu, nu văd şanse aşa mari în comparaţie cu Timişoara sau Iaşi. Concurenţa e prea mare din punctul meu de vedere. Am văzut că în centrul din Timişoara se reabilitează multe clădiri de patrimoniu, se deschid cafenele, restaurante, baruri, galerii, magazine de specialitate, există centre de cultură franceză şi germană, festival de muzică barocă, festival de arta, etc.Toate acestea crează o atmosferă frumoasă europeană cu un anumit „stil fin şi elegant.”.

Ştiu că vara există un festival în aer liber la Arad, avem festivalul de film documentar şi „Zilele Aradului”. Mie personal îmi lipsesc de exemplu activităţile artiştilor din oraşele înfrăţite cu Aradul la „Zilele Aradului”. Poate că există, dar nu le văd de la distanţa mare din Berlin. De asemenea mi-aş dori ca iniţiativele locale, de exemplu „Arad Free Tours”, şi artişti de înalt profesionalism să primească fonduri publice pentru a activa viaţa culturală şi educaţia muzicală a copiilor la Arad – chiar dacă părinţii nu au bani să-şi trimită copiii la lecţii de muzică.

Cultura nu e un lux, ci absolut necesară pentru o societate în care ne pasă, pentru că ne dezvoltă sufletul şi umanismul. Nu e aşa că fără suflet nu suntem în stare să ne traim viaţa cu adevărat ca individ şi ca societate?

Mario Csipai: Aşa este. Mulţumesc pentru interviu!

Hannelore Jorgowitz: Cu plăcere! La revedere în anul 2016 la Arad!

Hanne clasa a-IV-aHannelore Jorgowitz în clasa a IV-a la şcoala primară din Aradul Nou. (rândul al 2-lea de fete, a 4-a din dreapta).

Hauskonzert Berlin 3Pliant cu unul din „Hauskonzert”-ul organizate la Berlin

Foto: arhiva personală Hannelore Jorgowitz

Share

Comments

comments

Leave a Comment

Filed under Arad, Germania, Interviuri, România

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *